Recital clasei a XI-a a fost despre Emoție și Talent, a fost despre momente în care muzica încetează să fie doar tehnică și devine o punte între inimi. A fost o seară caldă și prietenoasă, unde elevii ne-au purtat de la rigoarea și eleganța muzicii clasice (pian, vioară, canto) la vibrația plină de viață a folclorului, unde tradiția s-a întâlnit cu entuziasmul tinereții, transformând scena într-un spațiu al bucuriei autentice.
Seara s-a încheiat cu mesajul Taniei Turtureanu din piesa „Ce frumos” , despre bunătate, respect și smerenie, un moment de introspecție care ne-a reamintit că, înainte de a fi artiști, suntem oameni.
Felicitări elevilor, părinților și profesorilor coordonatori!
Succes pe drumul vostru artistic!
@faniactivi

